Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 12 octombrie 2011

Dreptul la cunoastere

Chiar daca pauza a fost lunga de la ultima postare, nu revin cu o reteta, ci cu o rugaminte. Cu cateva zile in urma, intamplator, am vazut un banner despre o scoala mica dintr-o comuna din judetul Maramures, care are o biblioteca fara carti. Si amintindu-mi cu cat drag citeam eu cartile in copilarie, m-am intristat tare. Practic, acestor copii li se refuza dreptul la cunoastere, dreptul de a descoperi noi lumi, noi universuri, noi pasiuni.

Asa ca am facut repede un inventar cu acele carti de care ma puteam lipsi si azi am trimis un colet catre scoala din Fericea. Nu am scris aceasta postare cu scopul de a ma lauda cu marinimia mea, ci cu acela de a va ruga pe voi, cei putini care vizitati blogul, sa participati la aceasta actiune. Orice carte de beletristica potrivita copiilor din clasele I- VIII este binevenita. Cu siguranta aveti in biblioteca povesti sau carti de cultura generala pe care le puteti dona. Sau puteti cumpara macar o carte. Orice ajutor, cat de mic, conteaza.


Pentru detalii, o puteti contacta pe doamna Anca Ceteras, dar numai in weekend, sau puteti lasa un comentariu aici, si va trimit eu pe mail toate detaliile. Coletele se pot trimite prin Posta Romana, unde costurile de expeditie sunt foarte mici.

Eu zic sa nu va ganditi de doua ori si sa ii ajutam pe acesti copii.

P.S.: Poate, in curand, ma decid sa curat de praf coltisorul asta si sa va arat si alte retete, caci intre timp am gatit, nu am pierdut timpul :)